Skip to content Skip to footer

Unde mergem săptămâna asta? 15-21.01

Cu muzică folclorică perete în perete cu Dali, două spectacole despre disfuncționalitățile obișnuite ale familiei contemporane, prima ediție FILMIKON, niște jungle & juke, fotografie documentară despre viața studențească a generației ’80 și un sexploitation film, săptămâna asta e pe ultimele bilete.

 

[Luni] Concert Corina Sîrghi & Expoziție Salvador Dali @ ARCUB

15 ianuarie | 19:00-00.00 | ARCUB, Sala Mare

Concertând alături de Shaun Williams (acordeon), Costel Nechita (contrabas), Meltiade Mihalache (vioară), Marian Șerban (țambal), Toma Dimitriu (pian) și Alex Mike (contrabas), Corina Sîrghi reinterpretează embleme folclorice românești și balade uitate. Aceeași seară înseamnă și program prelungit (până la 00.00) al expoziției Universul lui Salvador Dali, cu 170 de lucrări originale ale autorului, de la sculpturi precum „Femeia Timpului” și până la schițele care dezvăluie procesul creativ din spatele celor mai populare lucrări suprarealiste.

Preț bilet: 35 lei (aici)

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Marți] Masacrul @ unteatru

16 ianuarie | 20.00 | unteatru

După ce conflictul dintre doi băieți se soldează într-o bătaie, părinții se întâlnesc în apartamentul uneia dintre familii, pentru a căuta răspunsul manierat la comportamentele scăpate din mână ale copiilor lor. Diplomația și poziția de adult sunt curând abandonate în favoarea unor atacuri personale tot mai gratuite. Masacrul, în regia lui Mihai Brătilă, vorbește, fără ascunzișuri sau maniere, despre acele momente în care părinții uită cum să fie un model, despre loviturile neintenționate sub centura unei familii obișnuite să se piardă cu firea.

Preț bilet: 60 lei (aici)

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Miercuri] Fotovernisaj Andrei Bîrsan – Generația ‘80 @ Undeva în comunism

17 ianuarie | 18.00 | Muzeul „Undeva în comunism”

Fotografia lui Andrei Bîrsan documentează normalitatea tinerilor din regimul ceaușist, de la viața studenților din cămine, preocupările din pauzele dintre cursuri, cotidianul mai puțin accesibil în materialele istorice preocupate de bucureștiul optzecist, cât și ceva din raportul intim dintre fotograf și iubita lui. Cu ocazia vernisajului, Andrei Bîrsan urmează să adreseze dedesubturile vieții studențești din comunism, insuficiențele care au marcat o generație de tineri, cât și să vină cu câteva cuvinte despre volumul bilingv „Iubita mea Mihaela”, pe care o cataloghează ca „o poveste de dragoste universală”.

Intrare liberă pe bază de rezervare online (aici).

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Joi] Proiecție „Perfect Days” @ FILMIKON

18 ianuarie | 20.30 | Cinema Elvire Popesco

Filmul de deschidere al FILMIKON International Festival, o selecție a filmelor premiate de juriile ecumenice și interreligioase din circuitul festivalier, Perfect Days (2023, r. Wim Wenders) se concentrează pe Hirayama, opt ore îngrijitor al toaletelor din Tokio, literar și muzician în timpul liber. Contrastând cu ideile populare despre o viață mulțumitoare, filmul propune o schimbare de perspectivă a ceea ce înseamnă cu adevărat suficient.

Preț bilet: 25 lei (aici)

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Vineri] Addison Groove & Itoa @ Control

19 ianuarie | 23.00 | Control Club

Într-un survol a tot ce înseamnă electronică underground, la fel de confortabil cu techno, precum și cu electro, jungle & juke sau dubstep, Addison Groove este așteptat cu același hype la Boiler Room, Fabric (Londra) sau Berghain (Berlin), precum ne așteptăm să fie și în Control. În prima instalație aim+wall presents pe 2024 intră și Itoa, cu sunetul emergent, dar diferențial de footwork, juke și jungle cu care bagă în balans rave-urile britanice.

 

Intrare liberă.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Sâmbătă] Proiecție „Indecent Desires” @ Film Menu

20 ianuarie | 18.00 | Sala Cinema, UNATC I.L. Caragiale

Pe muchia dintre suprarealism și sexploitation, o subcategorie de filme de buget redus, proiectate în grindhouse-urile Americii șaizeciste, Indecent Desires (1968, r. Doris Wishman) tratează o premiză la limita free use: un bărbat găsește în gunoi o păpușă voodoo care îi permite să controleze impulsurile deviante ale partenerei sale, în neștiință de cauză și convinsă că se află în pragul nebuniei. Trecute până mai recent pe sub radarele critice, filmele sexploitation își recapătă acum popularitatea în dezbaterile eseist-feministe, atât prin privirea problematică asupra poziției femeii în cinema, cât și prin excesele predominant gratuite de violență și sexualitate explicită.

Proiecția este urmată de un dialog cu publicul.

Intrare liberă, nerecomandat persoanelor sub 15 ani.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

[Sâmbătă & Duminică] Caracatița @ Teatrul Masca

20 și 21 ianuarie | 19.00 | Teatrul Masca

Un coming of age din perspectiva copilului-problemă, Caracatița de Catinca Drăgănescu se aruncă în intimitățile unei familii contemporane aproape oarecare, într-o generație în care anxietatea severă devine normă, copii „n-au treabă” cu amantele părinților, cât muncesc, muncesc pentru tine, iar excesele devin ceva mai puțin neașteptate într-o dinamică familială în care fiecare își poartă singur de grijă.

Preț bilet: 80 lei (aici

Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

 

Foto deschidere articol: Caracatița, Teatrul Masca

Lasă un comentariu