Danube Rock Sounds, festivalul de rock din Galați, se va desfășura în perioada 15-17 septembrie.
Până atunci, iată tot ce trebuie să știe un participant:
Ce artiști vor cânta pe plaja Dunărea?
Cargo, VAMA, Subcarpați, Dog eat Dog, COMA, byron, The Mono Jacks, E-an-na, Luna Amară, Basska, Stema și Melting Dice vor urca pe scena Danube Rock Sounds 2023.
După concerte, pe plajă vor fi organizate petreceri speciale – vineri, invitații vor dansa la „Silent Party”, iar sâmbătă se vor bucura de muzica lui DJ BULLY.
Accesul la festival
Organizatorii sfătuiesc publicul să vină la festival cu transportul public, care va avea un program prelungit pe durata Danube Rock Sounds 2023. Ultimul autobuz va pleca de la Plaja Dunărea la 00:30, iar programul integral va fi comunicat pe canalele de social media ale festivalului. Pentru cei care ajung cu mașina, aceasta poate fi parcată la Ivas, Grădina Botanică, sau la Turnul de televiziune.
Reguli de acces
Ora de acces în festival este 18:00 (vineri), iar sâmbătă și duminică de la 17:00. Sâmbătă și duminică, accesul se face începând cu ora 13:00 și se vor desfășura activități special amenajate pentru copii și familii.
Concertele încep la ora 19:00 vineri și sâmbătă, iar duminică, prima trupă va urca pe scenă de la 18:30.
Accesul este permis în baza unui abonament /bilet valid. Acestea vor fi scanate la intrare, în schimbul unei brățări de acces. Cei care au abonament pe 3 zile, trebuie să păstreze brățara pe toată durata festivalului (aceasta este rezistentă la apă).
Copiii cu vârste de până la 12 ani, inclusiv, au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte sau de un tutore legal. Cei cu vârstele cuprinse între 13-18 ani au acces în baza unui bilet valid și însoțiți de un părinte sau de un tutore legal.
Persoanele cu dizabilități și însoțitorul acestora au acces gratuit în baza certificatului de încadrare în grad de handicap. Din păcate, configurația terenului nu permite amplasarea de rampe speciale pentru acces.
În perimetrul festivalului nu este permis accesul cu alimente și băuturi alcoolice aduse din exterior. De asemenea, este interzis accesul cu droguri, arme, materiale publicitare, mobilier de grădină, drone, foc, generatoare de curent, aragaze, butelii, grătare. În zona concertelor este interzis accesul cu steaguri, umbrele, rucsacuri voluminoase și orice alte obiecte care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea corporală a celorlalți participanți.
Se mai găsesc bilete la festival?
Biletele și abonamentele pentru Danube Rock Sounds 2023 pot fi achiziționate online de pe iabilet.ro, cât și fizic, la intrarea în festival.
Lost & found
Obiectele pierdute și găsite se vor afla la standul de merchandise al festivalului.
Despre Danube Rock Sounds
Danube Rock Sounds este singurul festival de muzică rock și alternativă din Galați și își propune să promoveze scena locală românească, dar și să aducă în fața publicului artiști pe care fanii nu au ocazia să îi vadă în mod obișnuit. Mai multe detalii găsiți pe pagina oficială de Facebook.