Skip to content Skip to footer

„Wednesday”: cel mai vizionat branding scheme

De 7 săptămâni în topul celor mai vizionate seriale, spin-off-ul fenomenului „Familia Addams”, „Wednesday”, se încadrează perfect în tendințele serialelor feel-good de Netlifx, fiind un coming of age bun de vizionat în timp ce mănânci sau de lăsat să curgă în fundalul altor activități de casă. 

Ca pilon pentru producțiile cultiste din ’90 „Familia Addams”, deși la intersecția dintre comedie romantică și nișa goth, este ceva mai mult decât un feel-good promițător, fiind îndrăgit și în notițele criticilor pentru substratul de comentariu politic. După cum punctează scenaristul Paul Rudnick într-un articol aniversar publicat pe „Hollywood Reporter” — Addamșii sunt un contrast intenționat pentru valorile americane conservatoare, ascunse de tăișul discriminărilor după peretele sigur al „valorilor de familie”, mai precis, sloganul lui George H.W Bush care marchează întreaga decadă. 

Revizitată prin franciza „Wednesday”, atitudinea mai incluzivă a familiei de vizavi deschide nu doar o promisiune pentru o anumită corectitudine politică, care naște majoritatea mișcărilor de  cancel culture și a thread-urilor de pe internet în 2022, dar vine și cu o strategie de marketing care pare să umfle cu succes portofelul platformei de streaming. Vândut ca un serial pentru zoomeri, autoconștient de propriul potențial de trend-ificare pe TikTok (#Wednesdaydance), serialul adună la un loc două generații care nu par să-și găsească emoji-uri comun acceptate ca nefiind cringe — zoomerii și millenialii, sau, cel puțin, și toți milleanialii care au deja o afinitate cultistă sau nostalgică pentru fenomenul inițial. 

Pe lângă a fi un binge watching necesar, după toate poll-urile prin reacții de Facebook în care Jenna Ortega pare să câștige, în favoarea oricărei alte personalități overhyped, „Wednesday” e susținut ca investiție nu doar prin strategia clasică de „cu francizele mergi la sigur”, ci și de tot ce înseamnă astăzi brand-ul lui Tim Burton. Deși el regizează nu mai mult de patru episoade din primul sezon, spre deosebire de alte personalități din cinematografie, T.B își propulsează recognoscibilitatea auteuristică într-o a doua zonă de cult following la care face apel serialul, cea burton-ească, familiara colecție suprastilizată de outcasts precum Lydia Deetz sau Jack Skellington și piperată prin gloom. În cadrul școlii de anti-eroi sau copii cu precădere pentru supranatural Nevermore, estetica lui Tim Burton pare să pice mânușă. Totuși, altfel decât prin interceptarea nișei goth, comună pentru familia Addams și stilistica regizorului, amprenta lui e atât de ușor de trecut cu vederea încât pare mai mult un alt nume atractiv pe credite, alături de Gwendoline Christine sau Christina Ricci. But it still sells. 

În plus față de cultul Tim Burton și cel al „Familia Addams”, wink-ul făcut celor două generații care mănâncă Netflix pe pâine sau mănâncă pe Netflix, dar și valoarea de trend a serialului, aș mai puncta încă un lucru pentru care „Wednesday” chiar vinde — valoarea de meme. Aici intervine construcția personajului Wednesday ca fiind fața „culturii nemulțumirii” din era modernă pe care o teoretizează socioloaga Brené Brown în „Curajul de a fi vulnerabil”, dar și ca impersonarea sensibilităților recente pentru a fi sau a avea un „goth gf” care, în serial, este chiar și alergică la culori. Altfel, și doar văzând pe internet fotograme din serial, Ennid Sinclair (Emma Myers) sare în față ca un contrapunct perfect pentru Wednesday, acel fel de flower-power cu precădere spre hit-uri pop, roz excesiv și o personalitate bubbly. Deși nu e o anomalie să te folosești de contraste scenaristice, Wednesday și Ennid par mai mult un alt meme savuros, soft girl with a goth best friend, sau o altă sursă de stitch-uri pe Tik Tok făcute de prietene complementare. 

Doar că „Wednesday”, cu excepția câtorva plot twist-uri, mai mult provoacă decât execută. La finalul primului sezon, deși pe undeva mă așteptam ca Wednesday să răspundă inclusiv decepțiilor de a avea un tipar de băiat chestionabil („Of course the first boy I kiss turns out to be a psychopath”), tind să cred, în continuare, că anumite alegeri sunt departe de a fi neintenționate, la cotele de big-budget la care se ridică serialul, dar care rămân (deocamdată) nerăspunse — precum așteptarea ca Ennid să vină cu un dark side bine ocultat, sigur că indus de părul ei în oglindă cu acea Harley Quinn de „Suicide Squad” (2016). 

Lasă un comentariu