Skip to content Skip to footer

Zece întâlniri cu „Vorbitorincii”, în mai multe orașe din țară

Podcastul realizat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, „Vorbitorincii”, își va întâlni publicul în cadrul primei conferințe live, pe 28 martie la Cinemax Veranda Mall din București, la ora 19.00.

Seria de interviuri reprezintă unul dintre cele mai importante produse de conținut din nișa culturală și de dezbatere a unor teme sociale majore. De mai bine de doi ani, cei doi realizatori iau în discuție cele mai importante teme sociale ale societății în cadrul celebrului lor deja podcast.

Acum, „Vorbitorincii” ies în lume și vin să își întâlnească publicul în cadrul primei lor conferințe live, intitulată Corectitudinea politică și mecanismele de falsificare a artei. Aceasta este prima întâlnire dintr-o serie de zece, pe care Paraschivescu și Striblea, alături de producătorii lor de la Mindopoly, le vor face anul acesta în mai multe orașe din țară, cu scopul de a se întâlni cu publicul lor și de a transmite acestuia valorile și pasiunile lor comune.

”Horia-Roman Patapievici a avut la un moment dat o emisiune de substanţă, cu titlul ”Înapoi la Argument”. Turneul cu „Întâlnirile Vorbitorincilor” îşi propune ceva asemănător: ca, într-o lume de strigăte şi inflamări, să cultive discuţia aşezată, fără istericale şi ochi injectaţi, fără patimi şi revărsări umorale. Sper să reuşim, Cătălin şi cu mine, să vorbim împreună despre lucrurile care ne apropie şi ne despart, despre teme importante, în marginea cărora să nu existe unanimităţi blege, ci doar fermentul ideilor. Şi al argumentelor. Fără să ne căţărăm pe baricade, fără să operăm doar cu alb şi negru. Există între ele o seamă de griuri pe care nu e înţelept şi sănătos să le ocolim”, punctează Radu Paraschivescu.

Turneul național cu „Întâlnirile Vorbitorincilor” asta propune publicului: să dialogăm despre marile teme europene și naționale, să găsim punți de comunicare. Și să învățăm să-i ascultăm pe cei din afara bulei.

Cătălin Striblea

„Vorbitorincii” este un podcast premium, printre cele mai importante din nișa culturală și de dezbatere a unor teme sociale majore. Podcastul are o prezență consistentă pe rețelele sociale ajungând la un număr de peste 100 de mii de urmăritori.

Intrarea la conferința Vorbitorincilor se face pe bază de bilet, iar costul acestora începe de la 59 de lei. Ele pot fi cumpărate online, aici.

Lasă un comentariu