Zeyla Tomlyn tocmai ce a lansat o reinterpretare a staple-ului folcloric românesc, „Până când nu te iubeam”, armonizat de handpan-ul lui Artur Pasecinic, cu vibrație mistică și o nouă fațetă a dorului așa cum îl știam.
Zeyla cântă, cu o voce suavă, presărată deopotrivă cu mister și cu claritate, cam peste tot. A făcut un masterclass de care își amintește cu drag cu Alicia Keys, și a avut ocazia de a cânta spontan cu Bobby McFerrin, clipe pe care le consideră formatoare ca artistă. În materie de muzică, este un pachet complet: cântă, scrie, face producție și backing vocals cu pasiune debordantă.
Pe Zeyla o știi de la Vocea României din 2014, moment profesional care i-a facilitat întâlnirea și colaborarea cu Hahaha Productions. Muzica sa răsună, în țară și în străinătate, prin turnee, concerte și proiecte în peste 30 de țări.
Astăzi, am întrebat-o pe Zeyla Tomlyn câte ceva despre arta ei, despre cover-ul special pe care tocmai l-a lansat & despre muzica pe care o găsește inspirațională.
Care este procesul de resuscitare a doinei și a dorului din cover-ul de la “Până când nu te iubeam”? De unde ati pornit?
Resuscitare e un cuvânt greu, e mai degrabă o altă perspectivă pe care o dăm piesei.
A fost dorința lui Artur, inițiatorul proiectului Pantam Dance. A avut de la început viziunea să o reinventăm, să producem un clip mai altfel și să colaborăm pe partea de outfits cu Aliane Matei, care s-a inspirat din folclorul românesc și a creat niște minunății pe care le puteți vedea în clip.
Procesul de creație a piesei în sine s-a întâmplat pur și simplu în momentul în care m-am oprit să gândesc. În primă fază am încercat să creez mental ceva original, dar nu a mers. Așa că am permis să se întâmple și doar am „făcut”, fără să am o părere despre ce fac. Piesa asta a vrut să se materializeze și i-am permis.
Ce a ieșit e destul de surprinzător pentru noi. Oricât aș fi încercat să-mi imaginez versiunea asta dinainte, nu aș fi reușit. Ne place mult.
Ce te preocupă mai tare în interpretarea ta: să păstrezi spiritul Mariei Tănase, sau să găsești doruri noi?
Întotdeauna mă preocupă să descopăr lucruri noi. Noul este combustibil pentru mine. Însă tot ce s-a creat în culturile lumii mă inspiră nemaipomenit. Arta, culorile, formele, muzica.
Așa ca am permis și de data asta spiritului Mariei și al piesei să mă inspire.
Am descoperit pe această cale, studiind tematica piesei atât de în detaliu, că dorul este de fapt un sentiment de lipsă față de noi înșine, pe care îl proiectăm pe alții. Căutăm în alții ceea ce nu suntem capabili să vedem în noi. De aici răsare o mare dramă a umanității.
Nu manifestăm ceea ce suntem pentru că ne-a fost spus că nu e ok sa cânți, nu aduce bani să pictezi, doar unii aleși pot crea o carieră din artă și așa mai departe. Și noi credem ce ni se spune, copii fiind. Blocăm aspecte importante din noi și suferim pentru că nu suntem cine suntem. Apoi proiectăm responsabilitatea întregirii noastre pe un partener, sau, și mai rău, pe proprii copii.
Toate acestea mi-au devenit foarte clare lucrând la această piesă. M-am vindecat mult în acest proces. Am vindecat „dorul” și am devenit mult mai mult cine sunt.
Despre ce simți nevoia să cânți?
Despre lucruri cu un sens mai profund, care inspiră la transformare, vindecare, eliberare, devenire, curaj de a fi cine ești. Trebuie să fie o filozofie la mijloc care îmi stârnește pasiunea pentru a produce piesa până la final.
De cele mai multe ori sunt tematici care mă preocupă personal și care simt că preocupă și pe alții. Și de obicei abordez prisma unei conștiințe mai înalte.
Cu Artur avem piese precum „Ce este Cerul”, sau „Viața e o Joacă” sunt perspective faine ce aduc curiozitate și inspirație ascultătorilor.
În ce muzică te regăsești cel mai mult ca ascultător? Care sunt câțiva dintre artiștii tăi preferați?
În foarte multă muzică mă regăsesc. Diversitatea este hrană pentru mine. Recent mă hrănesc cu afrobeat, muzică africană, funk, muzică braziliană, un pic de reggae, jazz…
Câțiva artiști ar fi Fela Kuti, Kokoroko, indispensabil Vulfpeck, recomand Bo Burnham cu cel mai mare drag (mai ales filmul „Inside” de pe Netflix), Sampa the Great, Chronixx..
Iar cei care m-au inspirat cel mai mult sunt categoric Hendrix, Bob Marley, Erykah Badu, Michael Jackson și muzica retro, de la Motown Records încoace.
Las aici niște linkuri cu playlist-uri:
Unul dance, Africa, și, în sfârșit pentru suflet.
În ce context crezi că se ascultă cel mai bine muzica ta?
Ce întrebare bună. Într-un context în care oamenii pot închide ochii și deschide sufletul ca muzica să ajungă la simțurile suprasenzoriale. 😁
Acolo unde ascultătorul se simte cel mai acasă și poate renunța la orice filtru monden pentru a răspunde la invitația mea de a intra într-un spațiu al inimii unde totul este posibil.
De asemenea, în locuri frumoase, curate, încăperi cu un design aparte, inspirat din culturi exotice, și în locuri deschise cu o natură vibrantă, în cele mai colorate țări din lume.
View this post on Instagram
